Romana English
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc organizează cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo. Realizat cu sprijinul Babel Communications şi Centrul Naţional al Cinematografiei, acest eveniment anual premiază valorile cinematografiei româneşti actuale.


8 martie 2010

Avanpremiera fashion pentru Gala Premiilor Gopo 2010



Avanpremiera Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 9 martie 2010 la Hotel Residence din Bucureşti. Un eveniment marca Stiletto.ro realizat in parteneriat cu Gala Premiilor Gopo, acesta este momentul în care vedetele prezente la Gală îşi vor putea alege ţinutele dintre cele mai deosebite creaţii ale designerilor români.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie, prilejuieşte întâlnirea dintre lumea filmului şi lumea modei, în urma căreia actriţele, actorii şi ceilalţi profesionişti din lumea filmului nominalizaţi, care vor fi prezenţi la Gala Premiilor Gopo, îi vor întâni pe 20 dintre cei mai importanţi designeri români ai momentului. 

Ada Condeescu, Ana Ularu, Augustina Stanciu, Bianca Brad, Clara Vodă, Crina Semciuc, Dalia Octavia Puşcă, Dana Deac, Daniela Nane, Diana Cavallioti, Gianina Corondan, Ioana Flora, Irina Săulescu, Mara Nicolescu, Maria Dinulescu, Maria Popistaşu, Medeea Marinescu, Mirela Oprişor, Olimpia Melinte, Ozana Oancea şi Tania Budi sunt numai câteva dintre femeile care vor beneficia de sfatul consilierului de stil, convinse fiind de modul in care îţi poate potenţa imaginea un profesionist.

Alexandru Ciucu, Ana Kaloni, Anca Maxim, Andreea Constantin, Cristina şi Gabriela Antonescu, Cristian Samfira, Dana Ştefănoiu, Elena Perseil, Eugenia Enciu, Iris Şerban, Karmen Hersovici, Kristina Dragomir, Lena Criveanu, Marialucia Hohan, Mihaela Glavan, Mihai Albu, Rita Mureşan, Silvia Şerban, Stephan Pelger, Wilhelmina Arz au răspuns afirmativ invitaţiei lansate de către publicaţia online Stiletto.ro, considerând că acest eveniment unicat îi poate aduce, ca şi la marile festivaluri internaţionale, mai aproape de lumea filmului.

Întâlnirea va avea loc într-o ambianţă elegantă, la cocktailul oferit de boutique-hotelul Residence, după ora 19:00. Cu acest prilej, 20 de designeri, împreună cu stilişti şi renumitul personal shopper Michela Scolari, îşi vor da concursul pentru a compune cea mai spectaculoasă ţinută pentru fiecare dintre cei prezenţi, care vor impresiona pe covorul roşu, în seara Galei.

"Stiletto.ro continuă să-şi lege numele de lumea artelor şi să fie amfitrionul creatorilor oricăror forme de expresie a talentului”, spune Evelin Fabritius, Publisher Stiletto.ro. “Avanpremiera Galei Premiilor Gopo reprezintă doar primul din seria evenimentelor mondene pe care le avem în plan în acest an”. Stiletto.ro, revista online pentru femeile cu atitudine, îşi pregăteşte relansarea, în data de 15 martie 2010, într-un format care confirmă interesul publicului ţintă pentru fashion si beauty, dar şi capacitatea femeilor de a se implica în business sau viaţa socială.

Cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Gopo – Premiile Industriei de Film din România – va avea loc pe 29 martie 2010 la Palatul Parlamentului – Sala Unirii şi este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Sponsori: Dacia, Rin Grand Hotel, Ursus, Teacher's, Murfatlar Vinul, ING Bank, Santal

Maşina oficială: Dacia Duster

Un eveniment susţinut de: Cocor Media Channel, Cărtureşti, Institutul Francez din Bucureşti

Parteneri media: Radio România Cultural, Tabu, HBO, Observator Cultural, Cinemagia, Voxpublica, Hboclub.ro, Hotnews.ro, Metropotam.ro, Stilleto.ro, Radio România Internaţional, Radio Bucureşti, NewsIn Mobile